POSTĂRI ANTERIOARE? CITEȘTE-LE ⇒
În curs de afișare...

Persoane interesate

pepsi GINGA - pepsi cu aromă de bere cu lamaie sau sunt eu nebun?

Romania
pepsi GINGA - Băutură răcoritoare carbogazoasă cu zahăr și îndulcitori. Conține cafeină.

Întâi începem cu un intro mai lung. Aici am zis că nu mai scriu nimic, însă nu pot să mă abțin să nu vă zic de experiența asta. Am dat o fugă în oraș și am intrat și pe la magazine. Pe culoar mă întâmpină Pepsi și alte promoții. Mă uit, pepsi GINGA. Zic: cei cu asta, nu mai e pepsi twist? e GINGA acum sau e o nouă promoție și cel simplu a primit și numele GINGA? Ei bine, nu e un rebrand, ci e un nou produs românesc (din etichetă se deduce că e produs în România), cică inspirat din zona Braziliei și se face și în Danemarca. Dar ce e cu numele GINGA?

GINGA e un cuvânt de jargou la care nu am găsit o definiție clară. Se pare că ar fi vorba de un soft de transmisie tv japonez/brazilian. Tot în jargonu mai înseamnă și roșcat (în engleză). De asemeni, în japoneză e vorba de Calea Lactee (Galaxie). Cei de la pepsi mai menționează pe etichetă că „au creeat un gust unic pepsi inspirat din cultura și aromele exotice ale Braziliei“. Eu unul totuși n-am înțeles care e faza cu acest nume. Poate vine Campionatul Mondial și are vreo legătură cu softul de transmisie.




Lăsând asta la o parte, mă așteptam să găsesc un pepsi twist înăuntru, ceva care să nu iasă deloc în evidență prin gust și miros. Ei bine, m-am înșelat și o să încep cu descrierea propriu-zisă, cu un produs pe care nu l-am ținut la frigider, l-am băut la temperatura camerei (de multe ori, frigiderul are influențe asupra gustului sucurilor).

Eu zic că e un produs de genul WTF?, un produs specific inovațiilor japoneze (cum recent au creeat pufuleții Cheetos cu aromă de mountain dew). Să vedem mai departe părerea mea, ce poate fi chiar eronată. Depinde acum și de voi, cum veți vedea că e produsul după prima degustare a sa.

La miros punctăm faptul că nu prea descopăr ceva legat de pepsi, ci mai mult un miros de lămâie și bere cu lămâie. Nu beau alcool, dar am pus pe limbă acea bere și mi-a rămas întipărit în minte mirosul și gustul.

La aspect punctăm culoarea care nu diferă cu mult de pepsi normal (parcă e o culoarea unei sticle maronie cu bere blondă sau culoare de bere neagră); și spuma care e obișnuită de pepsi. Parcă nu mai e așa de "acidulat" ca cel simplu.

La gust descoperim ceva tare ciudat: inițial gust puternic de bere cu lămâie, apoi gust de pepsi simplu, dar foarte aromat. Are un gust puternic de lămâie și îmi pare că e un pic amar ca și berea. Parcă mai seamănă și cu vinul alb, acela mai ieftin. Dar totuși, eu zic că are gust de bere cu lămâie și amestecat cu Pepsi, cei din casă mă contrazic zicând că n-are legătură cu berea. Sper ca alții să aibă altă părere. La gust ar mai putea fi comparat cu Schwip Schwap (face parte tot din grupul PepsiCo Inc.), dar acesta ar fi ca un produs de variantă light. Tot la gust și tot azi, am băut întâi din cel la 0,5 litri. Vă zic că acela are aroma mai intensă sau m-am obișnuit cu gustul și sunt la fel. Mi se pare că cel de la 1,25 litri are puțin mai multă apă ca celălalt. Pe etichetă, la ingrediente nu găsim nimic legat de lămâie sau bere, scrie doar că are aromă (de ceva).

Produsul se găsește doar la 0,5 litri, doze de aluminiu la bax și PET de 1,25 litri. Ulterior, poate apare și la PET-uri mai mari.

De unde îl luați? Deocamdată doar din Carrefour hypermarket.
Cât costă? Azi era 3,45 lei la 1,25 litri și 2,65 lei la 0,5 litri. Probabil în câteva zile va fi în mai multe locuri. Unde stau eu, la Carrefour se aflau chiar la intrare, pe culoar. Făceam niște poze, dar nu am voie în incinta unui hypermarket.

Nota produsului nu o pot da. Nu știu ce să zic, e o chestie pe care pot s-o beau, dar chiar nu știu ce notă să îi dau. Rea la gust nu e băutura. Ca să zic că e excelentă, nu pot. Pot să zic că am rămas uimit și am zis în mintea mea: „ce e asta, ă? Ce ciudat!“. De încercat, trebuie obligatoriu! Mai pot zice că rămân fără cuvinte pe final de articol și că sigur e un produs ce cred că se va vinde mai ceva ca pâinea caldă și îmi place că am onoarea să fiu printre primii care îl încearcă, nefiind apărut de mult pe piață! O să revin cu un update de gust zilele următoare, că o să mai dau la cineva să guste. Oricum, aștept să îl încercați și voi și să îmi ziceți cum vi s-a părut sau am luat-o razna și nu mai disting gusturile. Las deschis articolul la interpretarea gustului asupra acestui produs și scrieți-mi un comentariu cu ce ați descoperit și voi. De asemeni, le urez multă baftă celor de la pepsi cu acest produs și eu văd că se va vinde mai ceva ca pâinea caldă. Eu o să mai îmi iau un PET după acesta să mă mai familiarizez cu gustul.

Încă odată vă zic, încercați-l și vedeți ce iese, ce părere vă faceți și voi!

Și ca o completare, dacă citesc și cei de la pepsi acest articol legat de produsul GINGA, le spun că nu vreau să greșesc în ce am scris la gust și miros, e părerea mea și e posibil să mă înșel chiar 100%, așa că las deschis subiectul și aștept părerile voastre sau chiar de la pepsi, ca să mă lămurească ce au vrut să creeze. Prin articol NU vreau să fac antireclamă și vă zic că încă sunt nedumerit asupra gustului și mirosului acestui produs! E prima impresie asta și nu sunt mare băutor de pepsi. 
Romania
Romania - igrediente
in pahar
Pepsi GINGA
Test realizat în: 26 aprilie 2014

Viitor update legat de gust după părerea altei persoane: 
Se pare că și alții mi-au confirmat că are gust de bere cu lămâie + pepsi! Deci nu m-am înșelat! Acum tot voi veți vedea dacă am dreptate sau nu!

Pentru că cei de la pepsi au văzut că pot avea succes cu GINGA, au adus pe piață prin hypermarket-uri și Lay`s GINGA:
Øvarianta CABRACAO ---> aici (cu aromă de vită și hrean)
Øvarianta PUYNIO ---> aici (cu aromă de ketchup)
Eu nu le voi încerca! Sper să vă placă și să-mi spuneți cum au fost!

Dacă tot intri aici, dă-mi și un like pe facebook și ai să vezi că nu doar pepsi GINGA e important; am scris și despre multe alte produse!
Nu-ți ia mult să dai un click pe „Îmi place”
Poate te interesează și:

23 de comentarii: Leave Your Comments

  1. http://sigladesign.com.br/novo-site/wp-content/uploads/2013/07/130322_BAS_APRESENTACAO_04-429x246.jpg Văd că Ginga în Brazilia ar mai însemna mișcare, ritm, dans și ceva legat de fotbal!

    RăspundețiȘtergere
  2. Poate e vorba de planta Ginkgo Biloba :)

    RăspundețiȘtergere
  3. gust de bere cu lamaie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deci, mă contraziceam degeaba cu familia!

      Așadar, cred că am avut dreptate când am zis că e ca berea cu lămâie!

      Ștergere
  4. faza buna, daca pot sa spun asa ceva, e ca are mult mai putin zahar decat pepsi normal. deci, daca mori dupa ceva acidulat, iar astea light/zero ti se par niste mizerii....poti incerca ginga.

    RăspundețiȘtergere
  5. pepsi GINGA a apărut și pe la Auchan, mi-am luat azi de la ei. În final, pot zice că îmi place și devin dependent ca și alcoolicii! Dar tot nu îmi iese din minte faptul că are gust de bere sau vin!

    RăspundețiȘtergere
  6. Miroase a bere cu lamaie, are gust de bere cu lamaie. MAi bine il denumeau Pepsi Radler.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. clar era mai bine sa-l numeasca asa....GINGA e mindfuck nu stii la ce sa te astepti

      Ștergere
  7. Pentru un formator de opinie sunt cam multe erori de ortografie, ortoepie si morfologie.

    RăspundețiȘtergere
  8. Gustul ala ginga pe care eu l-am asociat initial cu ghimbir dupa nume mi se parea oribil. Mi-a luat vreo 20 de secunde sa decid ca ala nu e gust de ghimbir ca apoi sa citesc pe sticla: "INDULCITORI". Nu va pot descrie dezgustul... cit de naiva sa fiu sa imi imaginez ca ar baga ceva natural si sanatos cum e ghimbirul? Doar chimicale... fara numar... fara numar...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. păi credeai că e ghimbir? niciodată de la pepsi! cum mai e făcut și în România (și în Danemarca se mai face parcă și cam atât)... Oricum, mie parcă totuși îmi place la gust... Acum mă dau și pe bere și o să fiu exact convins dacă are gust de bere; mi-am luat o bere fără alcool cu aromă de lămâie și o să-mi iau un pepsi GINGA să vedem...

      Ștergere
  9. Exact asa mi s-a parut si mie cand am gustat pepsi ginga... Fail

    RăspundețiȘtergere
  10. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Si ginga inseamna ritm in fotbal in limbaj urban.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...când am găsit aceat produs, nu erau informații pe internet. Adică în 26 aprilie... Doar prin Danemarca mai exista acest produs


      și dacă ți-a plăcut blogul până acum, dă-i un like pe facebook și mai uitați-vă printre articole... Poate vă mai atrage ceva... Nu vor fi doar atâtea... Mai am pregătite 50 de articole plus material pentru încă 50 articole (tot felul de sucuri și dulciuri, ceaiuri). Mulțumesc!

      Ștergere
  12. nu îmi place gustul!!!! păcat că am luat

    RăspundețiȘtergere
  13. Răspunsuri
    1. Un „j“ în plus, ce mai contează? Majoritatea ziariștilor scriu mult mai prost ca mine și au terminate studiile la diverse facultăți!

      Ștergere

Dacă ai ceva de spus, adaugă un comentariu!