POSTĂRI ANTERIOARE? CITEȘTE-LE ⇒
În curs de afișare...

Persoane interesate

pepino


Îți place articolul? 
Test realizat în: 24 decembrie 2014

Pepino Gold

Pe scurt:
Aceste fructe sunt originare din Peru și Columbia. Fructul pepino este de dimensiunea unui măr mai mare, are o formă ovală şi o coajă lucioasă. În timp ce creşte, culoarea sa se schimbă de la galben la portocaliu cu dungi violet. Există și fructele de culoare violet, fructe din care n-am mâncat niciodată. Pulpa fructului copt este galbenă, zemoasă şi are un miros intens. În mijloc există o cavitate care nu se mănâncă. Aroma sa delicată aminteşte de o combinaţie de ananas, lămâie, pară şi pepene galben. Aceste fructe sunt excelente când sunt consumate crude, însă trebuie curăţate de coajă. Pepino se mai coace la temperatura camerei; fructul copt cedează la apăsare, are coaja mai stafidită şi are un parfum intens. Fructul se poate cultiva și în România, în sere sau apartamente (în ghiveci), însă, șansele de reușită sunt foarte reduse. Dacă v-ar interesa cultivarea, citiți aici detalii (să citiți și comentariile) și aici
Cum se mănâncă?
Cu lingurița, doar pulpa, se poate face și suc, se poate băga la prăjituri. Cum doriți îl puteți consuma. Alcool nu știu dacă puteți face din el. Pielița nu se mănâncă! E oribilă la gust și cam toxică.
Cum se taie?
Cel mai e bine e să-l tăiați pe lung și să-i scoateți acele semințe din mijloc, cum e și la pepenele galben. Practic, pepino e un pepene galben în miniatură.
Cum se alege?
În magazine se vor căuta fructele cu cât mai multe pete mov (iniferent de ce culoare ar avea fructul) și cât mai portocalii sau violet, după caz. Dacă mai au și coaja puțin încrețită, mirosul plăcut e persistent, fructul e bun de cumpărat! Oricum, se mai coace în vreo două săptămâni în casă, dacă n-avea vreo nuanță de verde când l-ați cumpărat!
Caracteristici:
Miros: exteriorul a banană din cremele sintetice cu aromă de banană; interiorul miroase a pepene galben și a banană
Gust: foarte apropiat de cel a pepenelui galben; e dulce și zemos
Culoare: exteriorul galben spre portocaliu, miezul galben ca la pepenele galben
Aspect: fruct oval; n-am găsit unul cu mai multe pete mov pe el
Gramaj: cam 50-100 grame are un fruct
Poze :
cum se taie
cum arata
nu uitați să scoateți partea 
centrală ce conține
și semințele
cum se mananca



Concluzie:
Un fruct bun, dulce și identic la gust cu pepenele galben. Unii dintre voi s-ar putea să ziceți că are gust de castravete, dar mie mi s-a părut a fi un gust de pepene galben. Fructul nu e foarte tare, oricine îl poate mânca chiar și dacă n-are dinți! Îmi place!
Nota: 9,80 Recomand!

De unde cumpăr pepino?
1.  Kaufland (doar galben am găsit)
Preț: 4 lei bucata acum două săptămâni (am auzit că s-a dat și cu 1 leu bucata)
2. Selgros (au ba galben ba mov), METRO, Auchan Militari (ambele specii), Mega Image Concept Store, Carrefour (uneori), BILLA (uneori)
Preț: între 9 și 20 lei bucata
3. SU MARKET Afumați; doar în cantități mai mari și greu de procurat de către persoanele fizice
*eu l-am cumpărat din Kaufland și a fost bun.

Țara de origine: Peru
Distribuit de: Kaufland