POSTĂRI ANTERIOARE? CITEȘTE-LE ⇒
În curs de afișare...

Persoane interesate

salak, fructul șarpelui, La Kham, șalak, aguaje [review]

Despre salak, fructul șarpelui [review]


Test realizat în: 27 decembrie 2015

copac sarpe
Pe scurt:
Salak, fructul șarpelui, șalak, La Kham, aguaje așa cum mai este denumit, este nativ în Indonezia, Malaezia și Brunei. Salak este o specie de palmier, a căror fructe cresc în grupuri, la baza lui. Ele sunt cam de mărimea și forma unei smochine coapte, fiind acoperite cu o piele solzoasă, asemănătoare unui șarpe. Odată cojit, miezul are 3 lobi alb-gălbui (în funcție de soi, vechime) prinși unii de alții, cu un gust dulce și ușor acid și cu o textură similară unui măr, consistența lui. Coaja lor este ușor de îndepărtat și în interiorul ei sunt trei segmente albe dulci fiecare cu o sămânță necomestibilă. Aceste fructe au dimensiunea unei smochine, iar gustul specific este dat de aroma de măr, ananas și banană cuprinse într-un singur miez. Datorită beneficiilor sale asupra organismului uman a mai fost numit și „fructul memoriei”.

Cum se consumă?
Fructul șarpelui poate fi consumat ca atare, alături de pește, carne de pui sau de porc. Din acest fruct, se prepară ulei și vin. Foarte des se folosește ca materie primă și la prepararea cidrului. Fructul cel mai bun este cel mai mare, având ceva mai mult fruct. De asemeni, el trebuie să fie cât mai închis la culoare ca să aibă aroma cea mai plăcută. În casă nu știu dacă se mai coace, însă, după o vreme prinde puțin contur alb, ceea ce înseamnă iar că este bun și începe să-i cadă coaja (solzii) de la sine. Pentru o altă bună decojire, dacă fructul este ținut la rece înainte de a fi cojit, coaja acestuia se va rupe în bucățele mici asemeni cojii oului fiert. Legat de păstrare, nu știu cât poate sta în frig, la frigider de exemplu. Cel mai bine este totuși să-l consumați după ce l-ați achiziționat și să-l puneți într-un loc friguros doar atunci când vreți să se usuce tare coaja și să se desfacă precum un ou.
Cum crește?

 
Tot la capitolul, zone de creștere mai este de menționat faptul că acesta se dezvoltă în zone mai mlăștinoase și atinge până la 35 metri înălțime un palmier aguaje (salak), aguaje fiind denumirea cea mai des folosită în Peru. Informații legate de disponibilitatea fructului încă n-am (mă refer dacă e sezonier precum merele în România). Dacă voi știți, aștept să-mi spuneți în comentarii.

Beneficii, valori nutriționale:
Şalak este bogat în antioxidanți, vitaminele C și B6, tanini, proteine, fier, fosfor, calciu, betacaroten, carbohidrați, acid oleic (prezent și la măsline) și fibre, iar 100 grame de fruct conțin doar 82 kilocalorii. Acesta calmează durerile de stomac, tratează arsurile produse de soare (uleiul din acest fruct), opresc razele UV să pătrundă în piele (tot uleiul lui face asta), ajută la tratarea hemoroizilor, oferă surplus de energie, asigură elasticitatea și frumusețea pielii (chiar ajută la crearea formelor feminine; face ca femeile să aibă forme și sâni mai bine sculptați, de dimensiuni mai mari; se zice că datorită lor persoanele din zonele africane sunt așa de voluptoase și frumoase, iar totul se datorează și cantității mari de fitoestrogeni pe care-i are acest fruct), datorită cantității mari de vitamina C, precum și sănătatea ochilor, betacarotenul fiind recunoscut ca un antioxidant benefic vederii (are de 5 ori mai multă vitamina A decât o au morcovii). Fructul șarpelui conține cantități mai mari de betacaroten decât alte fructe precum guava, mango, pepene roșu, chiar mai mult și decât renumitul morcov. În combinație cu mierea, şalak tratează indigestia și constipația. La copii, este foarte bun pentru tratarea diareei și nu numai, calmează durerile de stomac și indigestia. De menționat mai este că, în poporul amazonian, se consumă foarte mult acest fruct, în cantități mai mari, de către femeile la menopauză pentru a putea controla bufeurile, iar de către bărbați pentru a restaura fertilitatea.

Îl pot da copilului?
În general, puține fructe exotice pot fi introduse în alimentație de la începutul diversificării, iar datorită acidității sale, fructul șarpelui nu se încadrează în categoria fructelor sigure pentru a fi administrate bebelușului foarte devreme. Este bine să oferim copiilor acest fruct după împlinirea vârstei de 1 an, pentru a reduce semnificativ orice pericol. Este indicat de asemenea, să cereți sfatul medicului pediatru și nu în ultimul rând, să respectați regula celor 4 zile.

Poze :

De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
De unde cumpar, cum arata, beneficii, valori nutriționale, vitamine, pret carrefour
Caracteristici:
Miros: asemănător cu unele castane și uneori și a cafea, poate de la sâmbure
Gust: specific, parfumat, ușor spre miere (caramele), asemănător merelor bistrițene roșii și ușor spre cafea zona de lângă sâmbure, poate un soi de capuccino, un fruct deloc acid! E ușor schimbător gustul
Culoare: albă, duce soiul spre un salak nangka
Aspect: spatele pulpei are un imprimeu de solzi (care mai seamănă și cu penele unor păsări sau coaja de brad), iar pe acele despărțituri nu le-am descoperit. Sâmburi: primul fruct doar doi mari a avut care zici că-s și ei niște bomboane, dar nu-i mâncați, nu-i spargeți în dinți/gură!
Consistență: zici că-i caramea interiorul datorită aspectului, dar ca tărie, zici că-i măr care a prins un ușor aer. Zeamă văd că n-are, deci suc nu cred că s-ar putea face. Ca și consistență, cu jackfruit mai seamănă. Consistența, totuși, variază de la foarte uscat și sfărâmicios la umed și crocant în funcție de soi, de cum îl nimeriți. Pe al meu l-am nimerit sfărâmicios și crocant, aproape mai dulce ca mierea fără zahăr (în cea din comerț se pune și zahăr).
Gramaj: cele de jos (două), 100 grame ambele, cea din pungă: 106 grame una

Concluzie:
Un fruct care trebuie încercat. Mi-a lăsat o impresie bună, zici că-i desert, bomboană, caramea! E cam greu de descris ceea ce simți. Practic e un fel de bombă chimică din comerț, dar fără E-uri și care nu strică dinții precum o fac bomboanele. După jackfruit, acesta este al doilea fruct care mă uimește și care e un foarte bun înlocuitor al bomboanelor, iar jack - al gumei. Ce să mai?! Recomand și trebuie încercat acesta din soiul meu indiferent unde-l găsiți ca să vă puteți da seama de euforia simțită de mine. E un gust unic, poate nemaiîntâlnit! Poate doar dacă faci combinații în casă sau laborator să mai poți simți ceva asemănător, să obții o aromă identic naturală. Partea legată de căpșuni sau ananas nu intră în discuție; n-am simțit așa ceva. Doar poate la consistență. Am mai simțit o ușoară asemănare cu scorțișoara vanilată pusă în orez, undeva în timpul consumării lui. Poate e doar o impresie asta. Așadar, recomand!
Nota: 10+

De unde cumpăr salak - fructul șarpelui?
1. Mega Image Concept Store Barbu Văcărescu și Băneasa București - primii care l-au adus în toamna acestui an în România (a mai fost rarisim și-n trecut în alte magazine)
Preț: 79,90 lei kilogramul în octombrie-noiembrie 2015
Poză cu ele în magazin: facebook.com/MegaImageRomania <- CLICK AICI
2. Carrefour hypermarket Brașov, dar și-n altele din țară (din 07 decembrie 2015)
Preț: 69,99 lei kg
Eu am dat pe cele două fructe, fix 7 lei, iar pe cel mare din pungă: 7,42 lei
Costă ceva bani, iei mai multe mere, dar mie-mi place diversificarea și beneficiile nu-s aceleași, aporturile nutriționale
Țara de origine: Indonesia la cele din Carrefour
Importator: necunoscut momentat; în timp va fi și MicroFruits SRL Brănești cu vânzare și online

EXTRA INFO:
→ http://www.womenfitness.net/aguaje_miracleFruit.htm
http://blogs.worldwatch.org/nourishingtheplanet/aguaje-the-amazons-new-superfruit-secret-is-out/

Un comentariu: Leave Your Comments

  1. Și dacă ajungi doar la comentariii, totul de mai sus se poate rezuma așa: e o bomboană/caramea cu gust intens de miere; cel puțin cel de mai sus, cel nimerit de mine.

    PS: Dacă atingeți/dați click, pozele se pot mări și vedeți și ceea ce este scris pe fond alb, descrierea făcută de magazin, Carrefour

    RăspundețiȘtergere

Dacă ai ceva de spus, adaugă un comentariu!