POSTĂRI ANTERIOARE? CITEȘTE-LE ⇒
În curs de afișare...

Persoane interesate

Granadilla

Granadilla - fructul confundat adesea cu passion fruit
sweet granadilla









Curiozități:
Granadilla este cunoscut sub mai multe denumiri precum „lemi wai, lemona sau sweet granadilla”, se citește 'granadia' și este un fruct. Numele științific este „passiflora ligularis“. Acest fruct își are originile în India și face parte din familia fructului pasiunii. Totuși granadilla se deosebește prin lipsa de aciditate specifică fructelor pasiunii. Mai crește în Paraguay, Comlumbia, America de sud și în zona munților Anzi. Aduce diverse beneficii organismului și le puteți afla de aici. Fructul granadilla crește ca și fructul pasiunii, într-un fel de liane. Nu se poate cultiva în România din cauza climei (Planta passiflora necesită un sol fertil și bine irigat pentru a putea înflori. Crește deosebit de repede și ajunge până la 5-6 metri înălțime. Durata medie de viață este de aproximativ 5-7 ani). Este rudă cu fructul pasiunii și pare a fi neam și cu citricele. E bine de știut că la fructul granadilla: rădăcina, tulpina și frunzele fructului sunt otrăvitoare! Încă ceva... Fructul e foarte ușor, cam 50 grame, maxim 100. Prea mult nu prea mai sunt de spus; să trecem la pasul următor!
Cum se alege? 
Fructul trebuie să aibă coaja tare și cât mai portocalie. Practic trebuie să aibă culoarea mandarinelor. Eu am observat că anul acesta s-au importat doar fructe coapte. Dacă coaja lor începe să prindă pete și să devină maronie; e semn că se strică. Și dacă puteți apăsa pe coajă și vă dați seama că apăsați ca pe o mingie de plastic ce vrea să se crape, fructul se apropie de stricare, însă încă e destul de bun și cam cel mai dulce posibil.
Cum se taie? 
O alegere grea de făcut! Se taie extrem de greu, practic tai plastic! Eu m-am chinuit puțin... Mama s-a enervat și a apăsat pe el, a crăpat "plasticul" natural de la granadilla, apoi m-am dus cu cuțitul până jos. Îl puteți tăia dinspre codiță în jos sau pe mijlocChiar dacă se poate deteriora fructul, cea mai ușoară metodă de desfacere: se apasă pe el în zona de mijloc, va crăpa plasticul granadillei și se taie mai departe.
Cum și ce se mănâncă? 
Simplu: se ia o linguriță și se mănâncă pulpa gelatinoasă cu tot cu semințe. Vă dați seama după cum arată, că din plasticul natural de granadilla nu ai ce consuma. Poate doar pielița aceea albă drăguță (are niște degetuțe interesante de care se ține miezul). Se pare că, din coajă, se poate extrage prin presare uleiul ori se poate stropi prin strângere (ca și la portocale), în diverse zone cu răni, afectate ale pielii; ustură puțin, în schimb, dezinfectează și inclusiv arde grăsimile de pe suprafața pielii; bun pentru coșuri, piele întărită, unghii, etc.
Caracteristici:
Miros: exteriorul are un miros între tamarillo și portocală Granadilla în interior generează un miros cam ca de piersică
Gustul: De WC de la hypermarket abia curățat (adesea mirosul are același gust). Comparat cu alte fructe, gustul e combinat din (în următoarele proporții): Tangerine (există ciocolată cu așa ceva, de acolo știu gustul - 40%), mandarine (15%), zmeură (10%), pepene galben (30%) și fructul pasiunii (5%). Semințele au gustul celor de la kiwi și sunt cam la fel de mici. Per total: un fruct cu mult zahăr natural și dulce spre foarte dulce! Nu are niciun fel de gust de acru, însă vitamina C pare că are puțină.
Aspect: Coajă dură, subțire și fragilă (e o antiteză perfectă și reală; e descrisă exact realitatea). Seamănă cu o minge de plastic. Carapacea granadillei nu adăpostește niciun mic alien, deși te-ai aștepta să găsești așa ceva acolo! În carapacea granadillei se găsește o pieliță grosuță ca la portocale, iar în interior e miezul plin de semințe acoperit de o gelatină alb-verzuie cam ca la kiwano, dar mult mai albă. Acea pieliță mai are și niște „mustăți1” interesante de care este prinsă gelatina extrem de bună.
Culoare: galben-portocalie, asemănătoare mandarinelor. Interiorul granadillei are o membrană de culoare albă și o gelatină alb cu un pic de nuanță verzuie și una portocalie. Sucul este alb cu puțină culoare galbenă în el.
Sponsored ADS:




Concluzie: Deși inițial pare că are un gust de WC, ulterior devii iubitorul acestui fruct cu gust minunat și extrem de bun. Ca și cantitate, granadilla: e cât două - trei fructe ale pasiunii. Totuși, cam arunci destule din el, deci prețul este mare (când costă 15-20 lei)!
Nota: 10
De unde cumpăr granadilla?
1. Carrefour hypermarket (Brașov)
Preț (la reducere): 1,99 lei bucata în 18 august 2014 pe la ora 19:00.
4. Complex comercial SU MARKET Afumați
5. Ocazional: Selgros, Kaufland, cora


Țara de origine: necunoscută

Poze :

sweet granadilla
sweet granadilla
sweet granadilla
sweet granadilla
sweet granadilla
sweet granadilla
1 mustăți
Extra info: http://diversificare.rohttp://www.infobrasov.net
Test realizat în: 19 august 2014




  • Un LIKE pe facebook: Facebook